Test Covid -19 (SARS- CoV-2) RT- PCR
Preț: 240 189 RON
Test Covid-19 anticorpi IgG anti-spike / IgG cantitativ / IgM cantitativ
Preț: 145 95 RON
Test Covid-19 Antigen – calitativ
Preț: 140 60 RON
Investigația recomandată pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV-2 este testul efectuat prin metoda reacției de polimerizare în lanț în timp real (RT-PCR) care durează câteva ore. Testele antigenice permit un diagnostic rapid și eficient din punct de vedere al costurilor. În laboratorul nostru, testele antigenice sunt efectuate prin metoda cromatografie în flux lateral. Kitul are o sensibilitate de 97.6% și o specificitate de >99.9%.
Tip probă:
Fiecărui pacient îi este recoltată o probă de exudat nazofaringian.
Important!
Rezultatele testului rapid Antigen se eliberează atât în limba română, cât și în limba engleză, trebuie doar să specificați acest aspect la recepție, în momentul prezentării la recoltare.
Termen de execuție:
Rezultatul se eliberează între 2 și 10 ore.
Limitările metodei:
Rezultatele negative nu exclud infectia cu SARS-CoV-2 si nu pot fi utilizate ca baza exclusive pentru tratament sau alte decizii de management. Rezultatele negative trebuie sa fie combinate cu observatii clinice, istoricul pacientului si informatii epidemiologice.
Rezultatele pozitive ale testelor nu exclud co-infectiile cu alti agenti patogeni.
Testul rapid antigen depistează infecția cu SARS-CoV-2 în faza acută. De aceea, momentul în care se decide efectuarea testului antigen este foarte important: cu cât se efectuează mai devreme, în faza de început a infecției, cu atât cresc șansele ca rezultatul să fie unul foarte clar. Dacă testul este făcut după aproximativ cinci zile de simptome, atunci se va obține un rezultat fals negativ, în comparație cu testul RT-PCR.
Testul antigen este recomandat a fi efectuat în unitățile sanitare, cu ajutorul personalului medical calificat, pentru ca rezultatele să fie concludente. În cazul unor probe recoltate necorespunzător, rezultatul poate fi eronat.
Testul rapid antigen este un instrument valoros în depistarea și controlul răspândirii cu virusul SARS-CoV-2, putând beneficia de rezultatul acestuia într-un timp foarte scurt. În cazul în care rezultatul testului rapid antigen este unul pozitiv, atunci este recomandată efectuarea unui test RT PCR pentru a confirma rezultatul obținut.